Buna dimineata! Imi permit sa scriu in acest articol de inceput de saptamana - de fapt, sa citez - un mesaj care a venit pe forum zilele trecute. Nu vreau sa se piarda in multimea tuturor mesajelor - va multumesc inca o data pentru toate parerile voastre, si pe aceasta cale. Vreau sa readuc in discutie acest mesaj, pe care il voi reda in intregime cateva randuri mai jos, pentru ca acesta este mesajul pe care il asteptam demult sa vina pe site, pe www.emilcristescu.ro. Am vrut initial sa-l scriu eu. sa explic eu, Emil Cristescu, firul lucrurilor. Dar nu. M-am gandit ca e mai bine sa vina de la voi, cititorii mei. Si a venit, autentic!

Radu Ianas - Nu e chiar asa

... Am vazut ca multi dintre dumneavoastra il acuzati pe Emil Cristescu de acapararea orasului, de falimentarea marilor companii Timisorene, de cresterea somajului etc.

Deoarece am avut vreme indelungata tangenta cu mediul economic as vrea sa prezint si alte puncte de vedere. Nu fiindca doresc sa-l apar pe Emil Cristescu in mod partizan, ci pt ca lucrurile trebuiesc prezentate sub toate variantele lor pt ca oamenii sa-si poata forma o opinie in cunostinta de cauza.

Doresc sa va reamintesc ca primii 10 ani de dupa 1989 au fost deosebit de grei din punct de vedere economic pt Romania nu din cauza oamenilor de afaceri ca si Emil Cristescu (un om de afaceri are tot interesul sa lucreze intr-o tara prospera) ci, din cauza conducerii tarii, care pentru a-si pastra pozitia nu a reformat economia si a tolerat furturile si prostul management in companiile statului. Mai mult decat atat, multe firme nu numai ca nu produceau profit statului, dar supravietuiau prin subventii, adica salariile miilor de angajati care taiau frunze la caini erau platite de la buget, din banii nostri, ai tuturor, stransi din impozite si taxe.

In anii care au trecut, majoritatea angajatilor si directorilor acestor firme au ajuns sa se complaca in aceasta situatie: banii erau putini, dar pareau ceva relativ sigur, apoi fiecare mai facea cate un ciubuc sau mai "imprumuta" cate ceva de la serviciu.

Astea sunt adevaruri pe care nimeni nu le mai contesta astazi si de care multora ar trebui sa le fie rusine.

In momentul in care statul a inceput sa vanda acesti mastodonti, majoritatea se aflau in moarte clinica fiind mentinuti in viata artificial.

Povestile cu taiatul utilajelor performante si vanzarea la fier vechi sunt intradevar povesti nostalgice. Aceste firme nu mai beneficiasera de investitii de ani de zile, erau depasite tehnologic, nu mai aveau clienti etc.

Este devina Emil Cristescu pt asta ?

Ceea ce a urmat a fost un proces firesc de "selectie naturala" economica. Au fost concediati multi oameni, dar cine sa-i plateasca daca ce faceau ei acolo nu mai era necesar?

Cu toate astea, vedem ca somajul in Timisoara este foarte mic.

Fabricile dezafectate au fost inchiriate? Pai cei care le-au inchiriat nu au creat locuri de munca? Nu au platit impozite? Nu au ridicat economia orasului?

Sau era mai bine sa avem si acum in plin centru fabrici si uzine ca nicaieri in lume... Mormane de fier vechi...

Asta e mersul lucrurilor, fratilor! Nu incerc sa spun ca Emil Cristescu este de fapt salvatorul, dar trebuie sa intelegeti ca aceste lucruri oricum aveau sa se intample: daca nu era el, era altcineva!. Un om de afaceri are succes daca stie sa inteleaga vremurile in care traieste si sa foloseasca oportunitatile care se ivesc. Atata tot.

Administrarea unui oras seamana mult cu cea a unei firme. Singurul lucru care incurca este politica.