Omul de afaceri Emil Cristescu:

„Colaborez cu toate persoanele interesate să genereze proiecte interesante pentru Timişoara”

„Hold-up Akbar sau Toţi în America” e spectacolul Teatrului Naţional Timişoara, iar omul de afaceri Emil Cristescu vine să-l vadă ca… la el acasă. Asta, pentru că spectacolul, atipic, se joacă în incinta Bega, magazin pe care Emil Cristescu îl deţine.
Emil Cristescu este unul dintre cei mai importanţi mecena ai oraşului, prin generozitatea pe care o arată proiectelor culturale care se derulează în Timişoara.
Principala lui pasiune este opera, aşa încât atenţia (şi financiară) mai mare acordată acestei instituţii timişorene e un impuls firesc.

În 2008, între două drumuri la operă pe care le face alături de soţia sa, Alina, şi copiii Ioana şi Andrei, Emil Cristescu şi-a propus să susţină (alături de operă, evident) Filarmonica „Banatul”, Fundaţia Artmedia, Festivalul Plai, Fundaţia Interart Triade. Cel puţin.

El spune că orice proiect cultural poate fi sprijinit, cu condiţia să fie bine articulat şi să merite.

Dacă poate ajuta, el ajută.

Ce te-a convins să primeşti spectacolul „Hold-up Akbar sau Toţi în America”, al Teatrului Naţional Timişoara, să fie jucat în incinta magazinului Bega?

A fost o solicitare a directorului adjunct de la Naţional, Ion Rizea, şi mi s-a părut o idee foarte bună, o abordare complet diferită faţă de cea a pieselor jucate în sala teatrului; am fost imediat de acord cu ea.

De ce un om de afaceri care gândeşte în termeni de investiţie şi profit bagă bani în cultură, un domeniu din care leul nu se întoarce?

Deoarece cultura e pasiunea mea, încă de mic copil, din vremurile când mama mă ducea la operă, la teatru, la filarmonică. Practic, asta o ai în sânge. Consider că, pe lângă bani, trebuie să ţii cont şi de pasiuni. Cultura fiind una dintre pasiunile mele, investesc în ea.

Cultura fiind pasiunea ta, cum de n-ai devenit muzician, actor sau interpret liric?
Nu am talent artistic. Sunt doar un avid consumator de cultură.

Când ai început să sprijini cultura?

Momentul se leagă de opera din Timişoara. Pe vremea maestrului Iancu, acum zece ani, s-a dorit o nouă punere în scenă a operetei „Liliacul” pentru noaptea dintre ani. Ioan Holender, directorul Operei din Viena, a sprijinit demersul trimiţând un întreg colectiv de artişti, de la costumier, la scenograf, coregraf etc. Deoarece cheltuielile legate de deplasarea străinilor nu puteau fi suportate din bugetul operei, ne-au chemat pe noi în ajutor. Am profitat de ocazie pentru a organiza şi masa de revelion tot în operă. A fost o atmosferă grozavă.

Eşti membru în Fundaţia Pro Opera, înfiinţată acum doi ani de un grup de investitori germani, fundaţie care are ca scop coagularea de personalităţi şi potenţiali sponsori în beneficiul operei din Timişoara. Ce a reuşit să facă această fundaţie în timp?

Practic, Pro Opera, de când fiinţează, plăteşte onorariile şi cheltuielile de deplasare pentru artiştii străini care vin să cânte la Timişoara. În ultimul timp, aceşti artişti au început să vină regulat. Pentru acest an, bugetul fundaţiei, care a avut în vedere atât premiera cu „Bărbierul din Sevilla”, cât şi întreg festivalul „Timişoara muzicală”, e undeva pe la 30.000 de euro.

Pasiunea pentru operă mai presus de toate?

Da, pot să spun că e domeniul meu preferat. Merg la operă de 20 de ani. E interesant că poţi să vezi cum fiecare reprezentaţie a unui spectacol este diferită una faţă de cealaltă, în funcţie de soliştii care cântă, de cine dirijează orchestra, de cât de bun e corul.

În familia Cristescu, mersul la operă e o activitate de familie.

Ioana a mers la operă de când era încă în burta mamei sale (râde). Apoi a mers constant. Şi Andrei la fel. Distractiv e că, dacă la început, vizitele la muzee nu le spuneau prea mare lucru, acum deja le place, pricep ce se întâmplă şi li se pare firesc să o facă.

De când cu Galeria Calina, Timişoara are cel mai atractiv spaţiu de artă contemporană. Încă o afacere în pierdere, să înţeleg.

Nici nu se pune problema aşa. Pentru noi galeria a fost realizarea unei dorinţe mai vechi, ne bucurăm de ea şi suntem conştienţi că valoarea ei stă nu în investiţia financiară, ci în ceea ce ne aduce nouă, tuturor. Organizăm cu foarte mare plăcere evenimentele legate de această galerie. Mă bucur că se adună lume de foarte bună calitate, oameni pe care, altfel, probabil că nu aş fi ajuns să-i cunosc niciodată.

Va urma o fundaţie care se va numi Pro Filarmonica?

Există ideea de a crea o fundaţie care să sprijine în mod special tipurile de activităţi susţinute de Pro Opera, dar cu referire la Filarmonica „Banatul” din Timişoara. Se va înfiinţa, cel mai probabil, în cursul lunii mai 2008.

E greu să-i convingi pe oameni să dea bani pentru cultură?

Anumiţi oameni care sunt pasionaţi de cultură, care simt nevoia de cultură şi înţeleg rolul culturii în dezvoltarea unui oraş civilizat, nu ezită să contribuie la finanţarea fundaţiilor. Dacă proiectele sunt bine făcute, se găsesc bani. Trebuie să ştii cum şi cui să le prezinţi.

Ai în plan ceva şi pe zona artă urbană.

Avem o colaborare de câţiva ani cu fundaţia Triade. Până acum, această colaborare s-a concretizat în realizarea unor sculpturi de mari dimensiuni, în metal, ale unor artiştilor români. Noi am sponsorizat realizarea efectivă, materialele şi manopera, în baza unui proiect al artistului. De data aceasta, am avut ideea să amplasăm în sensul giratoriu de la Galeria 1 o lucrare monumentală, creaţia lui Peter Jecza, iar asta urmează să se întâmple probabil până în vară.

Ce crezi că îi lipseşte Timişoarei culturale acum, cu atât mai mult cu cât candidezi pentru Consiliul Local?

După părerea mea, Timişoara are menirea să devină un centru cultural regional. În momentul de faţă trebuie să treacă de stadiul în care se află, de oraş cultural pentru el însuşi, şi să se deschidă către exterior. Foarte important ar fi să înceapă să invite spectatori din zonele învecinate. În felul acesta, cei care ar vizita instituţiile de cultură din Timişoara ar fi mult mai mulţi. O activitate culturală efervescentă trebuie susţinută cu un public mult mai numeros decât 300.000 de oameni, câţi numără Timişoara. Cu atât mai mult cu cât, dintre aceştia, doar o parte sunt amatori de artă.

Care sunt acţiunile culturale ale Timişoarei cu care tu te-ai lăuda în afara oraşului?
În primul rând cu spectacolele operei. Consider că nivelul lor este internaţional.

Cum ai sprijini cultura dacă ai fi consilier local?

Aş pleda ca mai mulţi bani din bugetul Consiliului Local să fie dirijaţi către cultură şi cheltuiţi cu folos. De asemenea aş încerca să construiesc o strategie de promovare a culturii în Timişoara.

Ce alte proiecte culturale mai sprijini anul acesta?

Avem intenţia să sponsorizăm festivalul PLAI, la care am participat în ultimii doi ani şi care mi s-a părut foarte interesant. E un proiect care ar merita să fie continuat. Mai colaborez în mod constant cu fundaţia culturală Artmedia, care aduce spectacole de teatru la Timişoara, iar anul acesta se fac pregătiri pentru un spectacol Shakespeare, al unei trupe din Londra. E un spectacol care venea oricum la Budapesta şi au reuşit cumva să-l deturneze şi spre Timişoara. Cam astea sunt planurile mele, să continuu cu susţinerea operei şi a filarmonicii, să păstrez colaborarea cu Teatrul Naţional privind spaţiile alternative şi alte necesităţi. Vreau să colaborez cu toate persoanele interesate să genereze proiecte interesante pentru oraş.

Şi care sunt paşii? Cum se ajunge la tine?

Pur şi simplu. Printr-un simplu telefon. Stabilim o întâlnire şi vorbim despre proiect. Dacă este posibil şi interesant, îl promovăm.

Cum ţii evidenţa sponsorizărilor?

La început nici nu m-am gândit ce anvergură va lua acest lucru. Acum evidenţa este ţinută de serviciul nostru de contabilitate, există propuneri şi proiecte pe care la discutăm şi hotărâm pe care le vom promova. Ca în orice alt domeniu, lucrurile trebuie să fie clare şi investiţia urmărită pentru o bună finalizare.

Apropo de candidatura ta la Consiliul Local. De ce simţi nevoia unei ocupaţii / responsabilităţi în plus?

Trăiesc în Timişoara şi am constatat că oraşul nu funcţionează bine, că nu e bine administrat, că atitudinea cetăţenilor e, în general, una de pasivitate şi când eşti un om practic şi vezi cât de rău merg lucrurile, nu ai decât o singură alternativă: să te implici în corectarea lor. Şi sper ca exemplul meu să-i determine pe toţi oamenii care cred în Timişoara, să se implice şi ei. Vreau să dau un exemplu tuturor celor care vor să facă ceva bun pentru oraş. Pe aceştia vreau să-i aduc în perioada următoare alături de mine.

Cum e să te exhibi, aşa cum cere orice campanie de imagine, tu nefiind omul care să se afişeze?

De-a lungul timpului, am schimbat domeniile de activitate foarte mult. Am trecut de la comerţ en gros la comerţ de produse petroliere, apoi la producţie de sodă, de motoare electrice. De fiecare dată am fost nevoit să învăţ un domeniu nou. Aşa se întâmplă şi de data aceasta. Campania mă ajută să mă dezvolt. Până acum, dezvoltarea era strict legată de business, acum e legată şi de comunicare.

Părerea mea e că pentru ignorant, viaţa e o degradare continuă. Pentru un om inteligent, viaţa este o evoluţie continuă - înţelege lucrurile mai bine, acceptă să înveţe, să progreseze, într-un cuvânt se rafinează.

Eu sper să îmbătrânesc evoluând.

Interviu realizat de Ciprian MARINESCU